Am urmat un link postat de prietena mea Codruta aici. Tot ea a postat acest link catre poezia din titlu. Mi-a placut mult si am zis ca trebuie sa o pun intr-un articol pe blog.
Si ploaia vine alba, densa, calda
Pe culmi, peste poieni, peste genuni
Stau arborii cu palmele intinse
Si-un fosnet larg prin cetinis rasuna.
Alunecind printre nervuri si aripi
Ploaia patrunde-n sufletul padurii –
Si ceturi albe se preling din piscuri
Si-n ceata, insetati, rotesc vulturii.
Si vine-un ceas când umbrele pasesc
Printre copaci, ca vulpile roscate –
Când peste ramuri ploua cu-nstelari
Si totul iese din singuratate –
Un ceas când muschiul fumega usor,
Când lemnul viu, lovit de stele, suna,
Când cerului îi este dor de munti,
Iar muntilor le este dor de luna…
[…] Dragos Vicol: Si ploaia vine albă… Tue Jul 20, 2010 0:13 am Dragos Vicol: Si ploaia vine albă… […]
frumos…
Frumos, dar daca te prinde o ploaie ultra rece pe la Parul de fier in Fagaras, nu-ti mai arde de nicio ploaie, chiar daca e frumos descrisa in versuri.
Hey Ionut, ma bucur cu adevarat sa gasesc aceste versuri si pe pagina ta. Este o poezie-pastel de care m-am indragostit inca de la prima citire, mai ales datorita aerului sau tomnatic, desi nu se specifica nicaieri asta – asa mi-am imaginat. S-auzim si sa te faci Bine! >:D<