Jurnale de calatorie

Ultimele 2 zile ale anului 2012 si primele 2 zile ale anului 2013 le-am petrecut in statiunea Durau, la poalele muntelui Ceahlau. Stiam ca n-am sa pot rezista atatea zile tentatiei de a parcuge inca un traseu si mi-am propus sa urc pe varful Toaca (1904 m) in ultima zi a anului 2012, sa-l inchei la inaltime.

Pe 30 decembrie, in drum spre  partie, am trecut pe la biroul Administratiei Parcului National Ceahlau din Durau sa ma interesez de starea celor 2 trasee spre Varful Toaca ce pornesc din Durau: cel marcat cu banda rosie ce trece pe la Cabana Fantanele si cel marcat cu cruce rosie ce trece pe la Cascada Duruitoarea. Planul meu initial era sa urc pe unul si sa cobor pe celalalt, dar doamna de la administratie mi-a spus ca cel pe la cascada Duruitoarea nu este recomandat iarna nici muntomanilor experimentati si bine pregatiti.

Pe 31 decembrie la ora 9 eram in fata oficiului Administratiei Parcului National Ceahlau din Durau sa platesc taxa de intrare in parc in valoare de 5 lei. Aceasta taxa o consider o idee foarte buna deoarece cu acesti bani sunt intretinute traseele, sunt organizate actiuni de ecologizare si pe toate traseele sunt amplasate panouri informative despre fauna si flora.

Dupa ce am platit taxa si am achizitionat 2 magneti am pornit la drum. Eram singur, aveam 2 mandarine in buzunar si o sticla de Fanta in rucsac. Nici unul dintre ceilalti prieteni alaturi de care am petrecut aceasta vacanta nu a dorit sa se trezeasca devreme sa ma insoteasca pe munte.

Traseul incepe din fata oficiului si continua spre Est pana la Cabana Fantanele. Dupa ce am trecut peste doua izvoare captate pentru alimentarea cu apa potabila, m-am intersectat cu un drum forestier ce duce la 2 cabane una de 3 stele si una de 4 stele. Ciudat nu stiam ca o cabana poate fi clasificata in functie de numarul de stele, probabil asta este o inginerie contabila sa plateasca taxe mai mici.

De aici traseul si pana la cabana Fantanele poteca urca o panta abrupta si inghetata. Singurul ajutor pe care il ai este balustrada de lemn care urmeza poteca, fara ea cu siguranta m-as fi intors plin de vanatai de la cazaturi. Inaintam ca un melc, urcam 2 pasi alunecam unul inapoi. Transpiram abundent, dar cum incercam sa-mi dau geaca jos inghetam instant. De cateva ori m-am gandit serios sa ma intorc, sa abandonez traseul, nu ma simteam bine deloc.

Starea mea de spirit s-a schimbat total in momentul in care am ajuns in poiana unde este amplasata Cabana Fantanele (1220 m). Peisajul spre Muntii Bistritei si Muntii Stanisoarei este incredibil. Nu rezist si imediat scot aparatul foto si incerc sa captez in imagini ceea ce vad. Apoi am mers in cabana si am comandat un ceai si o omleta. Pana a fost gata omleta am iesit din nou afara si am mai facut cateva poze.

Traseul pana la cabana Fantanele l-am parcurs in mai putin de o ora si asta mi-a dat incredere ca ma voi intoarce in Durau pe lumina deoarece stiam ca de aici panta nu va mai fi asa abrupta.

La 10:15 minute am plecat de la cabana. Eram fericit, incepeam sa ma bucur de fiecare pas prin zapada. Nu imi mai era nici atat de cald si aveam energie, nu mai imi era foame.

Urmatoarea oprire am facut-o in locul numit „La morminte” in memoria ostasilor cazuti in cel de-al doilea razboi mondial. Am facut cateva poze si am plecat mai departe.

In jurul orei 11:30 minute am ajuns in poiana unde se afla Cusma sau Caciula Dorobantului (1550 m), una din stancile solitare ale Ceahlaului. Aici am admirat  Lacul Izvorul Muntelui (Bicaz) si muntii din jurul lui. Peisajul este de poveste. Duraul este mult mai frumos privit de sus.

Mi-am zis ca aici este locul si momentul sa invat sa fac poze, prin urmare am incercat diferite setari si am facut peste 100 poze. Cateva chiar mi-au iesit, dar mai am mult de invatat.

Urmatorul popas l-am facut la baza stancii Panaghia (1776 m), stanca ce apare in multe legende, de fapt aproape fiecare stanca din Ceahlau are propria-i legenda. „Legenda Panaghiei este, poate una din cele mai fascinante legende ale Ceahlaului. Se spune ca Panaghia ar fi fost o fata de o frumusete rara, facuta din inima si sufletul lui Dumnezeu. Ursitoarele, ca sa o feresca de invidia oamenilor, au adapostit-o in pestera pusnicului Ghedeon.Crescand, privirea ei intalni pe cea a Soarelui si acesta se indragosti nebuneste de ea. Atat de mare-i fu dragostea ca Soarele se abatu zile in sir din drumul sau pentru a o mangaia cu razele sale de lumina. Afland aceasta, Dumnezeu se infurie foarte tare si trimise norii sa acopere stralucirea soarelui iar Panaghia fu atinsa de un dor nespus, varsand lacrimi amare de suferinta. Dumnezeu, vazandu-i suferinta, o transforma in stana de piatra. Si tot de atunci, mai  spune legenda, sufletul ei si inima ei au ramas vii, cautand permanent imbratisarea razelor soarelui.„, http://www.ceahlaupark.ro/legende.html, mai multe despre legendele Ceahlaului gasiti aici: Legendele Ceahlaului.

Pe varful Toaca(1904 m), al doilea varf ca inaltime dupa Varful Ocolasul Mare(1907 m)  din Muntii Ceahlau, am  ajuns in jurul orei 1:00. De pe platou pana in varf am urcat destul de greu deoarece in anumite locuri ma afundam in zapada pana la brau. Datorita acestui lucru si a faptului ca nu am luat parazapezile cu mine, m-am udat bine.

Din cabana unde eram cazati se vedea destul de bine varful. Bogdan a incercat sa faca cateva poze din cabana cu mine pe varf, insa, dupa cum a spus chiar el, sunt doar cativa pixeli.

Dupa o jumatate de ora in care am inghetat bine pe varful Toaca, am hotarat sa cobor rapid catre Durau fara sa mai merg pana la Cabana Dochia. Dintr-o data,  poteca era toata inghetata. Fata de momentul cand am inceput sa urc, temperatura era cu cel putin 5 grade celsius mai mica. Ciudat, deoarece normal ar fi ca la pranz sa fie mai cald decat a fost dimineata.  In mai putin de 2 ore am ajuns in Durau, insa nu am scapat fara cateva cazaturi.

Mai multe poze pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/JurnalDeCalatorie