Jurnale de calatorie

Pe scurt: Am fost la plimbare pana la Canionul 7 scari cu Alexandra. Am petrecut aproximativ 11 ore in tren, 3 ore pe munte si o ora la o pizzerie.

Sambata 26 iunie 2010:

Fiind obisnuit sa adorm al ore tarzii, somnul m-a prins abia pe la ora 3:00 dupa ce vazusem 2 filme: „The Sharp End” si „Vertical limit”. Cum nu aveam mai mult de o ora de dormit am hotarat sa nu ma mai culc. M-am dus la bucatarie am mancat in aceasta ora. La 4:20 am sunat-o pe Alexandra si am trezit-o.

La 5 fix eram la metrou la obor si am luat primul metrou spre Gara de Nord. Pe la 5:20 apare si Alexandra. Mergem la casa, cumparam bilete apoi de la chiosc o sticla de sus si plecam spre Linia 3 unde ne astepta binecunoscutul „Personal 3001„. Ne ucam intr-un vagon si incepem sa cautam locuri. Vagonul era aproape gol insa un miros puternic de gunoi si urina ne goneste rapid spre alt vagon. In urmatorul vagon mirosul era slab insa scaunele erau foarte murdare, parca cineva ar fi turnat ulei pe fiecare scaun iar apoi ar fi imprastiat praf in tot vagonul. Cu greu gasim 2 scaune mai curate. Dupa 2 minute in spatele nostru se asaza un barbat la vreo 60 ani cu rucsac in spate si 2 bete de trekking, aparent muntoman. Insa domnul in cauza duhnea a transpiratie. Nu rezistam mult si ne mutam in urmatorul vagon. Aici, aparent, am scapat de mirosuri si de scaune jegoase.

La 5:46, asa cum era programat, trenul nostru paraseste Gara de Nord. La statia Chitila s-a urcat in tren un grup de 6 sau 7 baieti. Cu rucsacuri in spate, cu corturi atarnate de rucsac, unul din ei cu sacul de dormit pe un umar, iti lasa impresia ca si ei sunt muntomani. Primul indiciu care contrazice aceasta impresie e faptul ca au cu ei un gratar. Nu dupa mult timp, baietii nostri incep sa fie deranjanti. Cand vorbesc intre ei parca tipa iar din cand in cand mai asculta cate o manea la difuzorul telefonului mobil, ce noroc pe capul lor ca trenul avea priza astfel putand sa-si incarce telefonul ramas fara baterie. Dupa un timp, micii grataragii scot o sticluta si incep sa bea. Nu stiu ce substanta alcoolica continea sticla caci noi ne-am imbatat numai de la miros. Bautura lor emana un miros puternic de spirt de te face sa te intrebi daca respectivii mai au ficat. La Sinaia scapam de ei :D/ dar observam ca a inceput sa ploua.

La 11:10 coboram din tren in Halta Timisu de Jos, cu 50 minute mai tarziu decat era programat. Trenul nostru a mers cu o viteza medie de 28,8 km/h. Bucurosi ca am ajuns, ignoram ploaia. Drumul pana la Dambul Morii imi pare mai lung ca niciodata. Cand ne scoatem hainele de ploaie, Alexandra observa ca eu mi-am uitat sapca in tren. „Ah, era sapca mea cu Anotimpul 5 :((„, imi parea foarte rau ca mi-am pierdut sapca. Dupa vreo 15 minute de mers pe asfalt, ajungem in comuna Dambul Morii. Ii propun Alexandrei sa mergem sa mancam la Hanul Dambul Morii dar zice ca nu ii este atat de foame si ca mancam la cabana Piatra Mare.

Drumul pana la intrarea in Cheile 7 Scari il parcurgem in aproximativ o ora, insa fara sa ne dam seama de timpul trecut. Usor, usor senzatia de foame se accentueaza. Canionul il parcurgem in aproximativ 40 minute. La capatul canionului luam decizia sa ne intoarce si sa luam masa la Hanul Dambu Morii. Am luat aceasta decizie deoarece senzatia de foame era foarte puternica si vremea nu dadea nici un semn de schimbare in bine.

In drum spre han ploaia se opreste si incepe sa-mi para rau ca am luat decizia sa ne intoarcem. Ajunsi la han observam o parcare plina de masini, multe dintre ele fiind de lux. Pe terasa nu era nimeni. Dupa ce ocolim piscina Alexandra imi spune ca nu ar vrea sa mancam aici pe motiv ca nu se simte bine sa intre intr-o pensiune/hotel de 4 stele imbracata in pantaloni atat de scurti si cu bocancii plini de noroi. Ne intoarcem la drum si o luam in spre gara deoarece imi amintesc ca vazusem un restaurant cand am venit.

Ajunsi in fata restaurantului, strambam din nas amandoi deoarece locul nu arata prea prietenos. Ne uitam la ceas si observam ca nu mai sunt decat 15 minute pana soseste in statie ultimul tren ce opreste aici zilnic. Hotaram sa mergem sa mancam in Predeal .

In Halta Timisu de Jos nici macar nu exista o casa de bilete. La 14:50, fara intarziere, apare Personalul 3006. Ne urcam si hotaram sa ramanem in „hol” deoarece aici nu mirosea urat si aveam de mers doar cateva minute.

Imediat apare si controlorul. Ii explicam situatia si ne intreaba daca vrem bilet, pretul fiind 2,7 lei pana in Predeal. Ne luam bilete, spre dezamagirea „nasei”. Dupa vreo jumatate de ora am ajuns in Predeal. Aici am intrat intr-o pizzerie in apropiere de gara, Dominium sau asa ceva. Ne-am comandat cate o pizza. Mancarea a fost foarte buna :D.

Imediat ce am terminat de mancat ne-am indreptat spre gara sa vedem cu ce tren mergem acasa. Primul tren este un accelerat ce pleaca in 4 minute. Alerg repede spre casa si cer 2 bilete. Vanzatoarea ne spune ca trenul ajunge peste 30 minute. Dupa ce am cumparat bilete ies din gara sa fac o poza bisericii din apropiere.

Acceleratul 1746ajunge in statie pe la 16:40. Ne urcam si mergem la locurile noastre 73 si 75 in vagonul 10. Din fericire cupeul nostru era gol. Scaunele erau destul de murdare dar mult mai comode decat cele din personal. Profitand de faptul ca suntem singuri, ne intindem pe mai multe scaune si ne culcam. Trenul a ajuns in Bucuresti aprope de ora 21:00 cu aproximativ 2 ore intarziere fata d eora 19:00 inscrisa pe bilet.

Echipa: Eu si Alexandra.

Traseu: Dunga Galbena, durata aproximativ 1 ora.

Costuri: Bilet Personal 3001 – 14,5 lei, Bilet Personal 3006 – 27 lei, Bilet Accelerat 1746 -24,6 lei, Pizza 20 lei.

Mai multe informatii despre Canionul Sapte Scari aici.

Poze: Iordache Ionut Vlad – Samsung S8000.
Toate pozele: picasa Pentru zoom dati click pe poza.