Jurnale de calatorie

[youtube xUGuEy2cMGQ]

Echipa: Eu si bicicleta mea 😀

Destinatie: Satul Varlaam, Comuna Gura Teghii, Judetul Buzau

Traseu:
Vineri, 28 mai 2010:

• 13:00 – 13:40 Cart. Tei-Toboc, Obor, Gara de Nord – 8,83 km de pedalat
• 14:10 – 15:24 Gara de Nord, Bucuresti – Ploiesti gara Ploiesti Vest , 59 km cu personalul 3005 pret 5,4 lei
• 15:24 – 15:35 Ploiesti Vest – Ploiesti Sud, traversare de la o gara la alta prin Ploiesti 5,3 km
• 16:15 – 17:24 Ploiesti Sud – Valenii de munte, 33km cu personalul P3463 pret 3,9 lei
• 17:25 – 19:30 Valenii de munte, Drajna, Posesti, Bodesti, Tarlesti, Zeletin, Basceni pe Dj102B, stanga pe Dj102L Catina, 35,73 km de pedalat
• 19:30 – 02:00 Catina Chiojdu pe Dj102 L, dreapta in Chiojdu pe Dc26 pana in Poenitele apoi dreapta pe Dc63 pana in Chirlesti, stanga pe Dn10, Paltineni, Nehoiu, Nehoiasu, dreapta pe Dj203k, Furtunesti, Nemertea, Gura Teghii, Varlaam 50,84 km

Sambata, 29 mai 2010: Pedalat 28 km prin Varlaam, Gura Teghii, Furtunesti si drumuri forestiere.

Duminica, 30 mai 2010: Intoarcere acasa cu masina!

Costuri:
Transport:
Personal 3005 Bucuresti – Ploiesti Vest – 5,4 lei
Personal 3463 Ploiesti Sud – Valenii de munte – 3,9 lei
Pedalat 128 km – gratuit
Cazare:
Gratuit

Vineri, 28 mai 2010

La ora 13:00 am plecat de acasa. Prima destinatie: piata Obor. Am cumparat rapid 2 camere de bicicleta pentru care am platit 20 lei, acum o saptaman era 7 lei o camera :|. Apoi am fugit la gara.
In Gara de Nord la casele de bilete erau cozi de minim 10 persoane la fiecare casa. Ma orientez rapid si ma pun la coada care se misca cel mai repede. Pana sa ajung la casa il sun pe fostul meu coleg, Marian Fechete, sa-mi dea un sfat: „unde e mai bine sa cobor pentru a ajunge mai usor in Ploiesti Sud: la statia Ploiesti Triaj sau la statia Ploiesti Vest?” Imi spune sa cobor la Vest si sa urmez traseul liniei de autobuz 2. Ajung la casa, platesc, primesc biletul si apoi plec spre o toneta cu ziare sa-mi cumpar Adevarul cu ghid :D. Este ora 13:45. Am terminat totul mult mai repede decat mi-am planuit. Ma duc la prima usa a primului vagon si ma asez in mini-holul din dreptul usilor. Trenul pleaca la 14:10 si la 15:24 ajunge in Ploiesti Vest.
In Ploiesti cobor rapid din tren si incerc sa ma orientez. Observ ca in spatele garii este capatul de linie al mai multor trasee de transport in comun printre care si linia 2. Incerc sa urmez traseul. La prima intersectie mare am noroc si vad ca din sens opus asteapta la semafor un autobuz care merge pe aceasta linie, astfel stiu pe ce directie continui. La urmatoarea intersectie, iar am noroc aceeasi poveste. Dupa care la urmatoarea intersectie parasesc linia lui 2 caci am urmat strada mai lata. Ma opresc intr-o parcare de taximetristi si primesc informatiile necesare. Se pare ca am scurtat putin drumul. La 15:35 ajung in Ploiesti Sud. Gara arata ca dupa razboi. Daca nu ai vedea sute de oameni pe peron ai zice ca e parasita. Merg la casa, cumpar bilet pentru Valenii de munte, pret 3,9 lei si apoi ma intorc pe peron. Cum mai aveam aprope 40 minute pana vine trenul ma duc sa-mi iau o inghetata si o sticla de apa. Apoi fac cateva poze in gara si citesc ziarul.

Cateva impresii despre Ploiesti: Orasul m-a impresionat mult, dar in sens negativ. Desi nu am mers decat cativa km prin oras am mers si prin zonele marginase si pe un bulevard principal. In spatele garii o multitudine de taximetristi cu fete dubioase asteptau clienti. Exact ca in Bucuresti numai ca in Ploiesti pretul per km este de 1 leu. Pe strazile mai micute atmosfera este dezolanta. Orasul arata ca Bucurestiul de acum 10-12 ani dar cu parcarile pline de masini noi, dintre care o parte erau de lux. Daca elimini masinile ai impresia ca te afli intr-un oras care e apoape abandonat. Pe marginea drumului mult praf, gradinitele din fata blocurilor sunt pline cu iarba, gardul viu ce desparte gradinitele de trotuar nu a mai fost tuns de ani buni iar copacii din gradinite nu cred ca au fost cosmetizati niciodata. Atmosfera se schimba total cand ajung pe un bulevard ce se termina in fata garii Ploiesti Sud. Pe margine copacii sunt aranjati astfel incat creaaza o placuta senzatie de racoare pe trotuar, troutuarul este maturat si exista chiar si o pista pentru biciclisti pe trotuar. Ajuns la capatul bulevardului, in fata garii, revin in anii ’90.

La 16:15 vine trenul. Incerc sa repet schema din primul tren cu prima usa a primului vagon. Ma chinui sa urc bicicleta in vagon. Usa era stramta iar vagonul era inalt. Ma ajuta un nene. Abia ajuns sus ma intampina o „nasa” grasa: „Ce dracu cauti ma cu asta aici, du-te mai in spate in cuplaj”. Ma conformez! Intr-adevar aici era mai mult spatiu. Am lasat atmosfera de anii ’90 din Ploiesti pentru atmosfera de anii ’70 din tren. Locomotiva era din anul 1973. Pana la Valenii de munte a trebuit sa suport „parfumul” concetatenilor, am privit uimit cum isi plateau „biletul”, fiecare platea cate 1 leu nasei grase si am facut poze peisajelor din drapta si din stanga.

La 17:25 cobor din tren in gara din Valenii de munte. Ies pe DJ102B si drumul imi este oarecum cunoscut. Am mai trecut de multe ori pe aici. Imi amintesc chiar si magazinele unde am mai oprit pentru cumparaturi. Drumul continua prin comuna Drajna, satul Ogretin, comuna Posesti. Rampele le urc greu cu 6-10 km/h iar pantele le cobor rapid cu viteze ce depasesc 50km/h. Soferii sunt atenti cu mine si ma depasesc la distanta, cainii comunitari sunt mai civilizati ca in Bucuresti si nu ma latra.

Din obisnuinta la iesirea din Posesti nu fac stanga pe Dj102L spre Valea Priporului si Chiojdu ci merg inainte pe DJ102B prin Bodesti, Tarlesti, Zeletin pana in Bascenii de sus. De aici in mod normal as fi facut dreapta si as fi tinut DJ102B pana la intersectia cu Dn10. Dar dupa ce imi consult notitele ma hotarasc sa o iau spre la stanga pe DJ102L spre Chiojdu. La 19:30 eram in satul Catina si parcursesem aprope 50km de pedalat. Aici m-am oprit la o cismea pentru realimentarea de apa.
Urmez drumul Dj102l prin Corbu si Lera pana in Chiojdu. In loc sa fac din Posesti 11 km pana in Chiojdu, fiindca am ratat drumul, am facut 24 km.
La intrare in Chiojdu iau o mica pauza si admir apusul.

Din Chiojdu urmez drumul comunal 68 pana in Poenitele. Desi drumul este pietruit si tasat bine este greu de parcurs deoarece uca cam 350m in altitudine. La iesirea din Poenitele era seara aprope noapte. Aprind frontala si farul de la bicicleta si incerc sa continui drumul. In stanga si in dreapta erau numai livezi. La un momentdat un caine incepe sa ma latre insistent. Cand ma apropii de el, observ ca era ditamai dulaul. Statea pe un deal si ma latra. In spatele lui inca 2 caini incep sa ma latre. Ma opresc si cobor de pe bicicleta astfel incat bicicleta sa ramana intre mine si caini. Incerc sa-i potolesc vorbind cu ei. Degeaba. Incep sa ma aprpii mergand usor pe langa bicicleta. Cand ajung in dreptul lor toti trei devin foarte agitati. Incerc sa ma departez mergand usor si privind mereu spre ei, insa fara a-i privi in ochi. Cand ajung la o distanta de ~20 m ma sui pe bicicleta si incep sa pedalez usor. Daca ar fi venit dupa mine as fi luat-o la goana la vale, insa cainii au ramas pe loc si s-au oprit din latrat dupa ce am trecut. Se facuse noapte.
Putin mai tarziu sunt in dreptul unei case de vacanta. Avea ca vecini livezi in toate directiile. Spre norocul meu proprietarii erau acolo. Stateau pe terasa si ascultau muzica. Ii salut si acestia opresc muzica. Imi cer scuze de deranj si-i intreb de drumul meu. Imi arata care e drumul spre Nehoiu spunandu-mi ca ei nu au fost niciodata pe acolo. Ii salut si plec mai departe.
Drumul indicat de cei doi se termina rapid dar continua cu o poteca abrupta. De fapt este acelasi drum dar nu mai este pietruit si amenajat. Iti dai sema ca inca esti pe drum datorita selaurilor formate , probabil, de rotile unui tractor trecu in urma cu mult timp pe acolo.
Pe la 22:10 aventura mea atinge punctul culminant. La vreo 10-15 m de mine vad odi ochi luciosi. Dupa marimea lor si distanta dintre ei imi dau seama ca este o pisica sau alt animal mic si incerc sa-l alung. Imediat ce scot cateva sunete in fata imi apar 5 perechi de ochi. Deoarece in dreapta aveam o pasune alpina iar in stanga padure am crezut ca sunt lupi. Se uitau fix la minte. Am crezut ca voi muri. Nu imi era frica. Singurele ganduri erau catre apropiati care nu vor sti macar pe unde am disparut. Inaintez usor urmarid reactia animalelor. CUm ma apropii putin imediat se mai ridica cateva perechi de ochi. Mai dureaza cateva secunde si un caine incepe sa latre. Instant mi-am dat seama ca am ajuns la o stana. Acum trebuie sa ma feresc de caine. Fac aceeasi schema cu bicicleta. Incep sa strig dupa cioban. Acesta imi zice sa stau linistit si sa cobor spre el. Cainele este legat.
Ajuns la cioban, care de fapt erau 3, imi cer scuze pentru deranj. Intru in vorba cu ei si aflu ca nu acesta era drumul bun catre Nehoiu, dar se poate ajunge si pe aici. Ii intreb daca pot ramane noaptea asta aici si primesc raspuns negativ. Apoi imi explica ca trebuie sa mai cobor putin, la primul bec sa fac dreapta si apoi sa nu parasesc „cararea batuta” pana la asfalt. Ii salut si plec la drum.
Dupa vreo 20 minute de coborare un caine agresiv vine spre mine latrand. Ma opresc si pun lumina pe el. Incepe sa alerge in jurul meu pastrand o distanta de 7-8 si sa latre puternic la mine. Dintr-un camion coboara un nene si incepe sa strige dupa ciobanescul german: „Axinte!, Axinte treci aici!”. Imi cer scuze pentru deranj, el isi cere scuze pentru ca a uitat sa lege cainele. 🙂 Nenea era un apicultor care in aceasta seara decisese sa bea putin prea mult. Dupa ce ma scapa de caine, il salut si imi continui drumul.
La 23:00 ajung pe asfaltul drumului national 10. O senzatie puternica de euforie ma cuprinde. In acele clipe as fi putut muta muntii. Ma aflam in satul Chirlesti, 2 localitati mai jos de Nehoiu. Din pacate senzatia de euforie trece rapid si o senzatie puternica de foame ma cuprinde. Ma opresc la pima benzinarie si imi cumpar un Smash si o punga de Bakerolls cu usturoi.
Dupa ce termin de mancat, ma sui dinou pe bicicleta si incep sa pedalez. La ora 02:00 ajung in fata casutei familiei Marculescu, dupa ce am pedalat 100,7 km in total. Alexandra ma astepta in curte si cu masa pusa. Ma spal putin, mananc si apoi ne bagam la somn.

Sambata, 29 mai 2010

Sambata, in jurul orei 14:00 am plecat cu Alexandra prin imprejurimi sa ne plimbam cu bicicletele. Mai intai am urcat pe Basca mare vreo 5 km dupa care ne-am hotarat sa ne intoarcem si sa coboram spre Gura Teghii unde stiea ea un drum forestier pe care nu fusese niciodata. Urcam pana la o stanca mare, gasim cu greu un loc intr-o poenita unde putem sa stam. Ne-au mancat insectele si dupa am plecat inapoi spre casa. La coborare bicicleta Alexandrei s-a stricat, schimbatorul de pinioane rupanduse si proptinduse in roata spate. Am fost nevoiti sa mergem pe langa bicilete cei 8 km ce ne desparteau de casa. In total in aceasta zi am mai facut 28 km.

Duminica, 30 mai 2010

Duminica, am vrut de dimineata sa urcam pe Ivanetu, un munte din apropiere, dar ploaia ne-a stricat socotelile. La ora 17:00 am pus bicicleta pe masina si am venit spre casa.

Poze: Iordache Ionut Vlad – Samsung S800
Autor: Iordache Ionut Vlad
Toate pozele: picasa