Seara de calatorii si fotografie – Trip Talks cu Mihaela Dinca

Trip Talks cu Mihaela Dinca
Trip Talks cu Mihaela Dinca
Trip Talks cu Mihaela Dinca

 

 

Vă invit la o seară de fotografie şi discuţii despre călătorii din şi despre Norvegia. Cu cine? Cu Mihaela Dincă, fotograf calator. Când? Luni, 26 ianuarie 2015 ora 20:00. Unde? Journey Pub, Str.George Enescu, nr. 25, în apropiere de Piata Romana.

pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/1403222706641750/

Cine este  Mihaela Dinca?

Pe Mihaela am avut prilejul de a o cunoaşte în Şcoala de Ghizi “Montani Patagon”, unde am fost colegi de serie în anul 2008. Înainte de prima aplicaţie, Mihaela îmi relata prima ei experienţă la Mălăieşti. Deşi nu parcursese multe trasee pe munte, era deja virusată. Nu ştiu exact când s-a apucat de mânuit aparatul foto, dar fotografiile ei sunt extraordinare.

Puteti admira fotografiile Mihaelei online pe facebook sau pe bl
og si live venind la Trip Talks.

Ce este Journey Pub?

Din Manifestul Calatorului:

Fă un pas, inspiră – e cafeaua proaspăt râşnită. Vrei să iei micul dejun în Franţa, Anglia, America sau Germania? Încă un pas, degustă – sunt condimentele de pe mapamond. Alege tapas din  Spania, quesadilla din Mexic, falafel din Orient, paste de casă din Italia, pacheţele de primăvară din

China sau hamburger din U.S.A.

Experimentează, învaţă, joacă-te. Butonează o tableta – citeşte ultimele feed-uri sau documentează-te pentru următoarea călătorie. Distrează-te alături de prieteni – poţi alege între board games, foosball şi PlayStation Move. Pictează o cană pentru un cadou, modelează o figurină haioasă şi posteaz-o pe Facebook. Dansează pe note – e muzica live.

Fă o pauză – relaxează-te în hamac. Răsfoieşte o carte de călătorii sau hobby. Lasă-te inspirat de fotografiile din toate colțurile lumii şi porneşe în jurul Pământului în balonul cu aer cald. Priveşte in jur – ai început călătoria. Bucură-te la Journey Pub.

Adresa: Str. George Enescu, nr. 25, Sector 1, Bucuresti
Rezervari: 0752 285 286 sau rezervari@journey-pub.ro
Web: http://www.journey-pub.ro/ Facebook: https://www.facebook.com/JourneyPub

Meniul Journey Pub
Meniul Journey Pub

Norvegia

Trebuie să recunosc: în fara de Fiorduri, preţuri mari, dar şi salarii proporţionale, despre călătoriile în Norvegia eu nu ştiu nimic. Noroc cu Turul Arctic al Norvegiei şi Turul Fiordurilor, curse de ciclism pe şosea, că aşa am aflat şi eu mai multe despre norvegieni.

Ce spune Mihaela despre turele ei foto in Norvegia:

Norvegia e unul din locurile la care visezi de mult timp, cu ochii deschişi; dar visul se spulberă repede, când îţi aduci aminte cât costă un bilet de avion, că ţara asta e îngrozitor de scumpă, că acolo e tot timpul frig şi plouă, că… Dar hey! Ce-ai zice dacă aş veni eu şi ţi-aş spune că nu e chiar aşa?
Dacă ţi-aş povesti despre cea mai ieftină modalitate de a călători, despre fiorduri albastre şi despre cum se izbesc valurile Atlanticului de stâncile norvegiene? Dacă ţi-aş povesti că ploaia e frumoasă, iar soarele din miez de noapte e o experienţă de neegalat? Dar dacă ţi-aş spune despre zecile de cascade ameţitor de înalte, dezlănţuite asemeni unor iele despletite? Despre sutele de kilometri de drumuri prin munţi, unduind printre vârfuri şi gheţari? Despre căsuţele din lemn cu acoperişuri cu iarbă, despre muşchiul alb şi pădurile tăcute, despre lemn, piatră şi oameni trăind în armonie cu natura, despre vântul care se joacă printre pufurile albe de Cottongrass. Despre abrupturi ameţitoare; despre senzaţia de a-ţi bălăngăni picioarele stând pe o stâncă suspendată la sute de metri deasupra unui abis albastru. Despre oameni blonzi şi zâmbitori, despre culori, despre vikingi şi trolli. Despre cum m-am îndrăgostit eu de Norvegia.

Te aştept să povestim împreună despre călătorii pe aripi albastre de vânt nordic.

Norvegia by Mihaela Dinca
Norvegia by Mihaela Dinca

 

Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *