Prima oara in muntii Retezat – impresii si poze

Din cauza lipsei de timp nu am apucat sa scriu impresii si sa postez poze din tura facuta facuta in Muntii Retezat in perioada 9-12 februarie 2011 impreuna cu Anotimpul 5.

Dupa o perioada luuunga de timp in care nu mai mersesem pe munte, am auzit ca se organizeaza o iesire in Retezat. Imediat mi-am zis ca nu se poate sa ratez inca o iesire in Retezat, in multe alte ocazii, de cate ori a organizat cineva o iesire in Retezat, eu a trebuit sa zic pas din diverse motive.
Pentru ca majoritatea nu puteau sa isi ia decat o singura zi libera de la serviciu, plecarea a fost stabilita pentru joi seara. Dupa calculele mele, nu-mi ramanea decat o singura zi de munte . Spre bucuria mea, mai erau persoane care ar fi vrut sa stea mai mult de o zi pe munte, printre ele si Bogdan, care s-a oferit sa mearga cu masina.

Miercuri, 9 februarie 2011

Miercuri dimineata m-am intalnit la statia de metrou Pacii cu Claudia, Yuck, Iamandi si Bogdan, ne-am urcat in masina si am demarat spre Pitesti.
Cum nici unul dintre noi nu mancase acasa, am decis sa ne oprim in Sibiu sa mancam ceva la un restaurant pe care il stia Yuck. Primul soc, restaurantul se numeste Bufnita. Al doilea soc, nu au cafea simpla, au decat cu coniac, frisca si alte nebunii. Al treilea soc, toate pizzele sunt compuse din nⁿ ingrediente. Intr-un scurt dialog cu ospatarul am rezolvat problema meniului. Mancam rapid, glumim mult pe seama supei Claudiei si apoi fugim spre masina.

Drumul pana in Hateg nu stiu cum a fost pentru ca am dormit. In Hateg ne-am trezit cu totii si eram nerabdatori sa ajungem in munti. Cei cativa km pana in Nucsoara par a dura o vesnicie. Datorita faptlui ca Kia lui Bogdan este joasa, in Nucsoara am coborat, in masina ramanand decat soferul si bagajele.

 

In apropiere de Carnic il gasim pe Bogdan cu masina asezata perpendicular pe axul drumului, imediat dupa curba in ac de par. Cauciucurile all season isi arata limitele. Incercam sa-l impingem pe Bogdan astfel incat sa ajunga pana in parcare in Carnic, dar acest lucru e imposibil. Tragem pe dreapta si incepem sa ne echipam.

Initial am hotarat sa mergem toti spre Bucura si sa campam langa refugiu, dar eu si Bogdan am renuntat la aceasta idee deoarece eram prea obositi. Asadar ne despartim, eu si Bogdan mergem spre Pietrele, Claudia, Yuck si Iamandi au plecat spre Bucura.

 

Rapid se insereaza, dar nu e nevoie de frontale, luna si stelele ne lumineaza drumul spre Cabana Pietrele. Pana la cabana, “tonele” de mancare din rucsac ma storc de orice urma de energie. Foarte rapid nivelul mercurului din termometru scade. Traseul marcat cu dunga albastra il parcurgem in aproximativ 2 ore.

O data ajunsi la cabana, ne instalam la masa, scoatem mancarea si comandam 100 de tuica sa ne incalzim. Pe la ora 22:00, dupa ce am terminat de mancat si socializat cu fata cabanierului, mai comandam o tuica si pornim catre locul de camping.

Campingul nu arata prea bine, toata poienita este o in panta. Efectul tuicii se duce rapid. E atat de frig incat ai impresia ca totul ingheata instant. Alegem drept loc de cort mijlocul poienii si ne apucam sa tasam zapada. Cu greu montam corturile si ne bagam la culcare, fiecare in cortul lui.

In noaptea ce a urmat, am dormit in cele mai grele conditii de pana acum. Dupa mine, termometrul nu indica mai mult de -20 grade celsius. Spre dimineata insa, dupa ce miam arajat putin culcusul(mi-am bagat un polar la picioare si am asezat toate hainele in stanga mea), am inceput sa dorm chiar bine.

Joi, 10 februarie 2011

Desi aveam programat sa ne trezim la 6:00 A.M. astfel incat sa ii ajungem din urma pe ceilalti, am fost puturosi si ne-am trezit la 9. Nici la ora asta nu a fost usor sa ne mutam la masa in cabana, parca am mai dormi putin.

Primul lucru pe care l-am obseavat cand am iesit din cort a fost vremea superba. Absolut nici o urma de nor.Al doilea lucru care m-a impresionat a fost zapada din poiana unde se afla Cabana Pietrele, toata avea aspect de fulgi de porumb. Nu stiu din ce cauza arata asa insa mi-a placut mult aspectul lor.

 

Pe la 10:30 am reusit sa fim gata de prima mea aventura pe culmile Retezatului. Am pornit pe traseul marcat cu dunga albastra spre Cabana Gentiana cu tinta Custura Bucurei sau Saua Bucurei.

Dupa cateva minute de mers de la Cabana Pietrele, ne-am intalnit cu cabanierul de la Cabana Gentiana. Imediat il intrebam ce stie despre prietenii nostri care ar fi trebuit sa treaca pe acolo cu o seara in urma. Ne spune, incercand sa faca o gluma, ca nu a vazut decat 2 baieti, pe fata nu a vazut-o ca lui ii plac baietii si imediat incepe sa rada. Il salutam si plecam mai departe. Pana la Gentiana ne asteapta o poteca inghetata si niste marcaje puse anapoda.

 

Imediat ce zaresc printre brazi Cabana Gentiana aud un latrat gros de caine. Dintre copaci alearga spre mine un ciobanesc german cu chef de joaca. La cabana ma astepta de 5 minute Bogdan. El a ajuns mai repede deoarece eu imi uitasem telefonul deschis si in prima zona cu semnal a inceput sa sune.

 

In fata cabanei era un Igloo din zapada ce-mi amintea de cazematele pe care le faceam cu copii pe strada cand eram mic.

Un lucru m-a surprins la Cabana Gentiana: faptul ca era alimentata electric cu panouri solare.

 

Inca o data raman in urma datorita telefonului. De data asta il inchid si plec in urma lui Bogdan. Cainele, pe care l-am botezat Matei, se tine scai de mine, nu vrea sa se mai intoarca la cabana. Dupa un timp, probabil s-a plictisit sa tip sa el, m-a parasit.

 

Cum ies din padure in fata mi se dezvaluie cetatea Retezatului. Ma aflu pe Valea Pietrele si am impresia ca sunt inconjurat de munti. In stanga Culmea Pietele (2270 m altitudine), in fata Custura Bucurii intre doua turnuri, varfurile Bucura II (2370m) si Bucura (2433 m), iar in dreapta Culmea Stanisoara (2197 m).

 

De aici incepe urcusul, insa cu cat urc am impresia ca sunt tot mai mic si muntii se inalta in jurul meu. Poteca trece peste raul Pietrele si apoi jongleaza printre jnepeni. Dupa ce am trecut de Bordul Tomii observ undeva in dreapta un panou informativ. Pe el scria Lacul Pietrele, insa fiind inghetat si acoperit cu zapada nu imi dau seama daca ma aflu langa el sau pe el.

 

 

De aici urmele urmeaza doua directii: inainte si in stanga. In stanga vad si cativa oameni si hotarasc sa merg intr-acolo, crezand ca Bogdan e printre ei. Dupa ce fac cativa pasi in aceasta directie, vad ca Bogdan e singur undeva in dreapta mea. Hotarat sa-i ies in fata, incerc sa urc pe culmea pe care el a ocolit-o. Aprope de varful culmii renunt deoarece totul era inghetat si eu aveam coltarii in rucsac nu in picioare. Apoi grabesc pasul pentru a-l prinde pe Bogdan din urma.

 

La baza Custurii Bucurei, Bogdan ma asteapta vreo 5 minute. Aici razele soarelui nu mai ajung si deodata avem impresia ca am intrat in congelator. Nu mai e cazul sa stam in tricou si punem polarele pe noi, apoi si gecile.

Pentru a ajunge in Saua Bucurei avem mai multe variante si o alegem pe cea care ocoleste un colt de stanca. Pe aici pare ca zilele trecute a curs o avalnsa. Ca sa fim precauti, am hotarat sa nu urcam amandoi odata. Eu am ramas la baza pana Bogdan a ajuns in dreptul coltului.

 

Cand am ajuns pe Custura Bucurei amandoi suntem foarte fericiti. Ne bucuram de ziua perfecta pe care o avem: cer senin fara urma de nor, soare si mai ales faptul ca suntem pe munte. Facem poze in toate zarile si vedem coborand de pe Peleaga(2509 m) un grup de 3 persoane. ne dam seama ca sunt prietenii nostri dupa caciula portocalie a Claudiei.

Hotaram sa urcam Varful Bucura II sau Varful Custura Bucurei (2370 m) si sa le iesim in cale. Ne intalnim cu ei in saua Bucurei si coboram impreuna spre Cabana Gentiana.

Dupa ce bem un ceai la Gentiana si povestim putin ne indreptam fiecare la corturile noastre. La Pietrele am ajuns in jur de ora 20:00, am mancat si ne-am dus la somn.

Vineri, 11 februarie 2011

In ciuda faptului ca a fost mai frig ca in noaptea anterioara, am dormit mult mai bine. Asta pentru ca am stiut sa ma infofolesc bine de la inceput. Pentru a putea respira am lasat sacul deschis doar in dreptul nasului si gurii.

In jurul orei 8 ne-am trezit. De data asta nu a mai inghetat condesul pe cort ci imediat pe sacul de dormit, noroc ca e impermeabil . Dupa ce ne-am chinuit sa ne bagam picioarele in bocancii inghetati, din intamplare si eu si Bogdan avem acelasi model de bocanci, am mers in cabana sa mancam.

In cabana, dupa ce am mancat, am hotarat sa stam sa-i asteptam si pe anotimpistii care veneau in acea dimineata. In tot acest timp am stat de vorba cu un cuplu de romani stabiliti in Germania si/sau Austria. De la ei am aflat ca nu putem urca pe traseul care trece peste Lolaia, sunt multe portiuni cu gheata si sus ne astepata o cornisa imensa care oricand se poate rupe. Cea mai buna cale sa ajungem pe varf este sa o luam tot pe la Gentiana, apoi la Bordul Tomii facem dreapta, urcam pe culmea Stanisoara, coboram in Valea Stanisoarei si pe a doua vale dupa vf Bucura urcam in Saua Retezatului.

 

Pe la ora 11:00 apar primii anotimpisti si-i luam din start: “Care mergeti pe Retezat?”. Initial toti au zis ca vor, insa numai daca ii asteptam sa manance. Auzind acestea, hotaram sa nu riscam sa ne prinda noaptea pe drum, mai ales ca stiam ca in seara respectiva se va strica si vremea.

 

Pana la Cabana Gentiana mergem rapid incercand sa recuperam din timpul pierdut. Drumul de la Gentiana la Bordul Tomii a fost foarte placut, a fost dinou foarte cald, am mers in tricou. De la Bordul Tomii insa, incepe sa se simta oboseala. Ne odihnim putin si ne punem coltarii. De aici incepe sa bata si vantul.

 

Pe Culmea Stanisoara vantul bate foarte tare si antreneaza mici sageti de gheata care ne strapung obrajii. Ne intalnim cu un nene care tocmai fusese pe varf si acum cobora. El ne spune ca ar fi cazul sa ne grabim ca mai avem mult de mers. Bogdan nu se simte prea bine si imi spune ca sa o iau inainte daca vreau sa ajung pe varf si ca el o sa urce doar pana in Saua Retezatului.

 

Pana in creasta avem de urcat o vale destul de abrupta, insa avem noroc ca aici sunt batute urme. La baza vaii aveam un avans bunicel fata de Bogdan, insa pana in sus, ma prinde din urma si ma si depaseste. Se schimbaserau rolurile, el isi revenise si eu eram acum cel cu probleme.

 

 

Mancam ultimele batoane cu susan, admiram rezervatia stiintifica si plecam la drum. Vantul bate cu putere si bate din fata, iar eu sunt tot mai obosit. Pana in Saua Retezatului am ramas mult in spatele lui Bogdan. Ma incerca un gand sa raman in sa si sa il astept pe Bogdan. Nu a fost usor sa ma hotarasc sa urc, dar acum pot spune ca as fi regretat foarte tare daca as fi ramas.

 

 

 

De aici ambitia si oboseala se anihilau reciproc. Cu cat simteam ca ma epuizez fizic cu atat ambitia era mai mare. Am avut mult de luptat cu corpul meu sa ajungem pe Varful Retezat, la 2485 m altitudine. Dupa 6 luni de la accidentul de pe Valea Alba eram dinou pe munte si simteam ca iese dinou soarele pe strada mea. Ce am simtit in momentele alea e foarte greu de descris. Pentru mine, in acel moment, Retezatul era Everestul.

 

 

 

 

 

 

Pe varf, inafara de Bogdan, am avut surpriza sa gasesc inca 7 colegi din Anotimpul 5. Acestia au urcat pe Valea Stanisoarei si apoi direct in Saua Retezatului, parcurgand astfel un drum mult mai scurt.

 

Dupa ce am baut ultimele picaturi de apa, am facut cateva poze de grup si am inceput sa coboram. Pana in Saua Retezatului eram deja la peste 10 minute de mers fata de primul coleg. Eram epuizat. Vantul batea din ce in ce mai tare. Incepuse sa ninga viscolit. Pana la valea pe care am urcat am ajuns mai mult din inertie, profitand si de vantul care acum batea din spate. La baza vaii ma astepta Darius, Bogdan, Andrei Iorga si Tudor.

 

Dupa o pauza de cateva minute, 10-15, in care mi-am mai revenit putin, am hotarat sa coboram pe Valea Stanisoarei, traseul fiind mult mai scurt. Insa aveam o problema, noi nu eram pe traseu si afara era intuneric.

Aflati in cautarea traseului marcat cu triunghi albastru, hotaram sa coboram drept pana vedem Lacul Stanisoara. Numai ca surpriza: in fata avem o vale foarte abrupta. Valea incepe cu o panta de 80-90 grade si nu-i vedem fundul. Bogdan, fiind cel mai experimentat dintre noi, porneste primul si ne face trepte. Eu raman ultimul si pentru mai multa siguranta imi pun si coltarii. Toata coborarea dureaza peste o ora si jumatate, ceilalti 4 probabil ca acum sunt la Gentiana si beau ceai.

Valea noastra se termina exact pe lacul Stanisoara. De aici urcam putin in stanga si am gasit traseul. Insa partea grea nu s-a terminat, cel putin pentru mine. Obrajii ii aveam inghetati, buzele si gingiile imi sangerau datorita deshidratarii. Eram atat de slabit incat avem nevoie de pauza la fiecare 5-10 minute. Imi venea tot timpul sa vomit. Din cand in cand mai luam o gura de zapada chiar daca ceilalti, in special Darius, ma certau de cate ori ma vedeau. Cand ma afundam in zapada imi venea sa raman acolo si sa dorm, imi era tot mai greu sa ma ridic.

Cand am intalnit primul fir de apa am crezut ca “l-am apucat pe Dumnezeu de un picior”. In jurul orei 22:00 am ajuns la Cabana Pietrele.

Am mancat si apoi am stat cu gasca (vreo 40-50 persoane) vreo 10 minute la cantare. Apoi am plecat cu Alexandra Safta la cort pentru ca dormeam in picioare. Temperatura era mult mai ridicata decat in noptile anterioare, cel putin 7-8 grade in plus. Ningea ca in povesti, cu fulgi foarte mari si foarte desi.

Sambata, 12 februarie 2011

In jurul orei 3:00 ma trezesc foarte speriat si o iau pe Alexandra in brate si o zgaltai. Credeam ca ne-a luat avalansa, insa sunetul pe care il auzisem era de la zapada care se stransese pe cort si acum o luase la vale.

Pe la 10:00 am plecat spre casa pe acelasi traseu Carnic, Sibiu, Pitesti,Bucuresti.

Poze: Darius, Bogdan, Jurnal de calator,

Articole similare:

• Primele impresii din Retezat
• Am plecat in Retezat