Dragos Vicol: Si ploaia vine albă…

Am urmat un link postat de prietena mea Codruta aici. Tot ea a postat acest link catre poezia din titlu. Mi-a placut mult si am zis ca trebuie sa o pun intr-un articol pe blog.

Si ploaia vine alba, densa, calda
Pe culmi, peste poieni, peste genuni
Stau arborii cu palmele intinse
Si-un fosnet larg prin cetinis rasuna.

Alunecind printre nervuri si aripi
Ploaia patrunde-n sufletul padurii –
Si ceturi albe se preling din piscuri
Si-n ceata, insetati, rotesc vulturii.

Si vine-un ceas când umbrele pasesc
Printre copaci, ca vulpile roscate –
Când peste ramuri ploua cu-nstelari
Si totul iese din singuratate –

Un ceas când muschiul fumega usor,
Când lemnul viu, lovit de stele, suna,
Când cerului îi este dor de munti,
Iar muntilor le este dor de luna…

 

Comments

  1. […] Dragos Vicol: Si ploaia vine albă… Tue Jul 20, 2010 0:13 am Dragos Vicol: Si ploaia vine albă… […]

  2. andreea

    frumos…

  3. sandu

    Frumos, dar daca te prinde o ploaie ultra rece pe la Parul de fier in Fagaras, nu-ti mai arde de nicio ploaie, chiar daca e frumos descrisa in versuri.

  4. Hey Ionut, ma bucur cu adevarat sa gasesc aceste versuri si pe pagina ta. Este o poezie-pastel de care m-am indragostit inca de la prima citire, mai ales datorita aerului sau tomnatic, desi nu se specifica nicaieri asta – asa mi-am imaginat. S-auzim si sa te faci Bine! >:D<

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *